Terapia somnului

Your Sleep. Your Power

demo-attachment-394-Line-Shape
demo-attachment-729-Shape
sad-depression-woman-with-insomnia-after-divorce-bed-house-from-top-view-depressed-tired-sick-girl-with-stress-burnout-mental-health-problem-bedroom

Your Sleep. Your Power

CBT-I

Terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie

Terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie (CBT-I) este apreciată ca fiind standardul de aur în tratarea insomniei. Aceasta este o terapie scurtă și eficientă axată pe tulburările de somn, tratament bazat pe știința somnului, utilizând principii generale de terapie cognitiv-comportamentală, precum și intervenții specifice, cu scopul de a aborda atât simptomele nocturne, cât și efectele diurne ale tulburării de insomnie.

Numeroase studii de specialitate oferă un suport empiric puternic pentru eficacitatea terapiei cognitiv-comportamentale pentru insomnie- CBT-I. Dovezile se bazează pe studii care compară CBT-I cu alte tipuri de intervenții, demonstrând rezultatele foarte bune ale terapiei somnului de sorginte cognitiv-comportamentală. Comparația directă cu medicamentele hipnotice demonstrează echivalența CBT-I cu medicamentele pentru somn, cum ar fi temazepamul, zolpidemul și zopiclona. Există, de asemenea, dovezi că efectele CBT-I sunt durabile, fiind menținute pe termen lung, după întreruperea tratamentului, și în acest fel sunt superioare efectelor tratamentelor medicamentoase.

Ponderea dovezilor care susțin terapia cognitiv-comportamentală a insomniei - CBT-I, a dus la recunoașterea acesteia ca tratament de primă linie pentru insomnie, numeroase instituții și organisme internaționale din domeniul sănătății mintale și nu numai, recomandând CBT-I ca tratament esențial pentru insomnie.

Acceptată pe scară largă de comunitățile medicale internaționale, CBT-I este prima metodă la care ar trebui apelat în cazul în care te confrunți cu probleme de somn.

Alături de un psihoterapeut specializat în terapia somnului din cadrul MindPower Clinic, vei lucra mai multe săptămâni și vei dobândi un set de tehnici menite să elimine obiceiurile care întrețin problemele de somn și să scadă anxietatea legată de această provocare. Plecând de la principiile de igienă elementare, pe care le vei învăța și aplica la începutul terapiei, vei beneficia de metode personalizate, specifice felului tău de a fi și stilului tău de viață.

Printre metodele pe care le vei învăța pe parcursul programului de antrenament al somnului se numără:

  • Metode de igiena somnului (reducerea consumului de cofeină, eliminarea dispozitivelor cu ecrane din dormitor, ore fixe pentru culcare și trezire, etc.)
  • Tehnici standardizate de înregistrare a jurnalului somnului, cu indicatori ai cantității și calității somnului- jurnal personalizat VREAUSADORM.RO
  • Intervenții specifice de psihoterapie, precum restricția somnului și controlul stimulilor
  • Identificarea și modelarea gândurilor automate negative legate de somn
  • Abordarea convingerilor și atitudinilor disfuncționale legate de somn
  • Eliminarea îngrijorărilor legate de somn și implementarea soluțiilor pe termen lung
  • Prevenirea recăderilor și pregătirea pachetului de instrumente învățate

Beneficiile dovedite ale CBT-I prin foarte multe cercetări înternaționale, arată că terapia cognitiv-comportamentală este mai eficientă decât somniferele în tratarea mai multor aspecte problematice asociate tulburărilor de somn. Mai mult de atât, efectele CBT-I se mențin pe termen lung, spre deosebire de riscul de reapariție a insomniei odată cu întreruperea tratamentului medicamentos.

CBT-I vreausadorm.ro, te ajută să:

  • Adormi seara mai devreme
  • Să dormi mai mult
  • Să ai un somn mai calitativ
  • Să menții aceste beneficii pe termen lung

Spre deosebire de tratamentul medicamentos, riscurile pentru sănătate asociate terapiei cognitiv-comportamentale pentru somn sunt inexistente. Ca urmare a unui studiu amplu cu privire la toate aspectele eficienței CBT-I, în raport cu somniferele obișnuite, Colegiul American al Medicilor a emis în anul 2016 un raport prin care a recomandat ca CBT-I să fie prima formă de tratament la care să se apeleze în cazul tuturor persoanelor care suferă de insomnie cronică.

În platforma noastră, beneficiezi de mai multe variante de programe de tratare a insomniei, din care poți alege ce ți se potrivește ție cel mai bine în acest moment. Indiferent de alegerea făcută, nu mai irosi încă o noapte din viața ta!

Tratează astăzi însomnia și bucură-te de un somn bun și odihnitor!

Dacă nu știi exact ce să alegi și care program ți se potrivește, nu ezita să ne contactezi, iar noi te ajutăm cu lămuririle necesare.

Your Sleep. Your Power

demo-attachment-729-Shape